13sept.

AMO – vernisaj Muzeul Bucovinei… și cheia cu numărul 9

www.shopamo.ro/categorie-produs/acuarele/

În primul rând mulțumesc tuturor celor care iubesc arta, și au fost alături de mine la vernisaj. Mulțumesc Muzeului Bucovinei pentru găzduire, pentru eleganta sală de expoziții temporare, pusă la dispoziție. Apoi aș mai mulțumi lui Teodor Petru Moldovan, echipei de la Piata Neamț, și celor de la Intermedia bineînțeles. Apoi Deliei Leizeriuc pentru discursul critic și prezența sa agreabilă, și nu în ultimul rând Adelei Șulea. Minunat recital. O să ajungă om mare! Încheind acest mic discurs, poate pentru unii protocolar, dar, voi povesti o scurtă istorioară, care pe mine, cel puțin, m-a amuzat la culme.

Așadar, se termină vernisajul cu pupici, flori, poze și alte alea.

Vine un vechi prieten cu fetița de 5 – 6 ani la panțarolă. Tatăl o păcălește că o aduce pentru cărți de copii, ceea ce în fapt era, cumva, adevărat. Zic asta, pentru că, în expoziție sunt și cărți pentru copii, expuse în casete de sticlă. Și arată foarte bine. Se termină vernisajul, lumea bea, discută, servește scofeturi. Din parc, mai la vale se aude muzică. TVR a ajuns și la Suceava. Asta e bine. Totul e blocat în jurul Muzeului Bucovinei. În muzeu, copii fac ture prin săli. Fetița cu pricina, răbdă cât rabdă și începe să strige sa i se dea cartea, din vitrina bineînțeles, închisă cu cheia. Zic, Aurora dragă, te rog deschide vitrina. Ea vine, clipocind din ochii ei albaștrii, cu un plic. O duzină de chei de la casetele cu sticlă. Și începe: prima cheie, nu, a doua cheie, nu, a treia cheie, nu. Ștai așa! Olecuță, o încerc și pe asta. Nu mai continui cu înșiruirea. Copilul se ține lipit de vitrină. Ochii se fac din ce în ce mai mari. Începe sa plângă. Aurora râșnește cheile în vitrină. Nu mai știu a câta. Am pierdut șirul. Tatăl începe sa transpire lângă Aurora. Eu transpir lângă Aurora. Copilul transpiră lângă Aurora. Copilul ia vitrina și o zgâlțâie. Aurora ia cheile de la capăt. Zic, Aurora nu cumva sunt pe numere de la casete. Ea zice da, da, da nu înțeleg. Copilul e epuizat. Eu sunt epuizată. Nu știu dacă Teodor a filmat faza. Aurora ia cheile de la capăt. Copilul dă sa plece urlând. Tatăl își cere mii de scuze. Aurora grațioasă… A uite cheia cu numărul 9, scrie pe casetă și numărul 9.  Am găsit cheia cu numărul 9.

Se întoarce Maria, la jumătatea drumului, cu lacrimi în ochi. Vai, se deschide caseta! Primește Maria Nuf și acadeaua lipicioasă în brațe. O strânge la piept, țopăind extaziată, căutând din ochii umezi tatăl epuizat.

Nu am văzut în viața mea, așa copil, așa cheie miraculoasă și așa Auroră. Aurora clipocește din gene cu mâinile ei subțiri aproape transparente, prin ochii ei albaștrii, în rochia ei , de culoarea cobaltului pur, emoționată și tremurând toată, profilată pe albastrul de catifea al perdelei, cu ciucurele mare auriu și prețios. Uni cică n-au o părere bună despre ciucuri. Eu zic că dau greutate. Constantine, Constantine îmi răsună un cântec în urechi. Cheia cu numărul 9, bat-o vina. O cheie cu care, Aurora, a deschis într-un albastru optimist, uși, cărți de povești și un suflet de copil, fericit, în seara de 12 septembrie 2019. Multumesc Aurora. Nu am poze să va pun, așa că vă las imaginația să zburde într-un albastru infinit, deși toate lucrările mele o cam dau pe verde. A fost de poveste. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *